You’re only given one little spark of madness. You mustn’t lose it.

Robin Williams

There isn’t time, so brief is life, for bickerings, apologies, heartburnings, callings to account. There is only time for loving, and but an instant, so to speak, for that.

Mark Twain

“We don’t read and write poetry because it’s cute. We read and write poetry because we are members of the human race. And the human race is filled with passion. And medicine, law, business, engineering, these are noble pursuits and necessary to sustain life. But poetry, beauty, romance, love, these are what we stay alive for.”

N.H. Kleinbaum, Dead Poets Society

Mistretul cu colti de argint (Stefan Augustin Doinas)

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

– Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos…

– Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici …

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
– Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!…

– Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: – Taci…
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
– Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!…

– Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: – Taci…
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
– Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!…

– Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: – Taci…
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

– Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?…

– Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l…
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. – Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin…
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.

Medalion

albastru de la cer

albastru de la mare

spaţiu şovăitor

între violet şi verde

închis, deschis,

dez- şi re- îndrăgostit de soare.

efecte şi perspective

iluzii şi lungimi de undă

aşa cum ne-a învăţat Rayleigh

despre fizică în arhive.

pigmenţi şi coloranţi

minerale şi pulberi

geometrii, săruri

lumini şi unghiuri,

cum îmbrăţişează soarele

diferite tărâmuri

cu relaţii de iubire

între atomi şi molecule

din noi şi din afară,

câteodată din gânduri.

aşa cum se hrăneşte marea cu roşu

şi naşte albastru

şi oţelul din ochii tăi

e şi el o poveste

reinventată mereu şi mereu

şi împărţită în patru.

deci albastrul e doar o creatură

de culoarea dorinţelor noastre

un monstru marin

o fiinţă arcadiană

care-şi găseşte mereu adăpost

într-o cămăruţă din inimă

de cealaltă parte a mării

printre vechile noastre astre

printre irişi, porţelane,

vitralii şi fresce

se transferă pe piele

de fiecare dată când

ne întoarcem împreună

în ţara cu vise albastre.

Ah, so eu sei (Fernando Pessoa)

Ah, só eu sei

Quanto dói meu coração

Sem fé nem lei,

Sem melodia nem razão.

Só eu, só eu,

E não o posso dizer

Porque sentir é como o céu,

Vê-se mas não há nele que ver.

Birdenbire (Orhan Veli Kanik)

Her şey birdenbire oldu.
Birdenbire vurdu gün ışığı yere;
Gökyüzü birdenbire oldu;
Mavi birdenbire.
Her şey birdenbire oldu;
Birdenbire tütmeye başladı duman topraktan;
Filiz birdenbire oldu, tomurcuk birdenbire.
Yemiş birdenbire oldu.

Birdenbire,
Birdenbire;
Her şey birdenbire oldu.
Kız birdenbire, oğlan birdenbire;
Yollar, kırlar, kediler, insanlar…
Aşk birdenbire oldu,
Sevinç birdenbire.

If I can stop one heart from breaking (Emily Dickinson)

If I can stop one heart from breaking,

I shall not live in vain;

If I can ease one life the aching,

Or cool one pain,

Or help one fainting robin

Unto his nest again,

I shall not live in vain.

Blândeţea măslinilor

copilul se joacă cu un câine

pe insula de 40 de oameni

soarele încălzeşte nepăsător

urmele aspre de tălpi

de pe acoperişul bisericii

muzica ascuţită a frunzelor

înconjoară cu un brâu argintiu-verzui

stânci, tufişuri şi stele

în fiecare noapte mă intreb

ce visează marea din jurul insulei.

Destinatar necunoscut

Tata a fost un animal

Tata nu o să fie niciodată pasăre

Tata locuieşte acum în ghiozdanul negru

Iese afară foarte rar şi destul de greu

Trebuie să dea la o parte toate cuvintele nespuse

Şi pământul care ne desparte

Poartă o pereche de ochelari de plastic cu ramă neagră

Şi are un dicţionar vechi de fizică

Câteodată ninge peste el între dealuri reci

Tata nu a avut niciodată copii

Şi a locuit pe altă planetă, la câteva oraşe de cuvinte distanţă

Dacă ar fi fost un film, ar fi avut patru episoade de câteva minute

Tot ce ştiu despre el încape într-o cutie de chibrituri

Un părinte din litere vechi

Care nu mi-a spus niciodată mai mult.