Cum arde lemnul? Cum arde piatra?
norii se destramă speriaţi
ca să facă loc îngerilor gri
care macină harnici
secol după secol
păsările respiră fum
picăturile de plumb
licăresc în întunericul umed
ca nişte insule incandescente
din înaltul fleşei
pasărea se odihneşte acum
pe marmura tăcută din mijlocul încăperii
a fost un zbor destul de rapid
şi nici nu a durut
aşa de tare cum credeam
măcar acum e linişte
pot să văd cerul prin două locuri
si am auzit ca albinele
au scapat cu bine
podeaua e udă şi rece
alb negru, alb negru, alb negru
Şi uite ce roşu frumos
au statuile noaptea
în cenuşa caldă,
inima păsării de bronz bate încet
vocea focului acoperă totul
lanţul de oameni se roteşte
flăcările îmbrăţişează strâns
corpul subţire al fleşei
scânteile îi împodobesc
oasele de bronz
înainte ca dogoarea grea
să-i frângă linia zveltă
nu-i aşa că o să plângi
de fiecare dată când arde o biserică?
nu-i aşa că o să-mi spui
cine a trimis focul
şi a lăsat să-i fie mistuiţi
proprii copii de piatră?
nu-i aşa că o să fiu
din ce în ce mai frumoasă?
Aleea Alexandru 