A noastra

Cum arde lemnul? Cum arde piatra?

norii se destramă speriaţi

ca să facă loc îngerilor gri

care macină harnici

secol după secol

păsările respiră fum

picăturile de plumb

licăresc în întunericul umed

ca nişte insule incandescente

din înaltul fleşei

pasărea se odihneşte acum

pe marmura tăcută din mijlocul încăperii

a fost un zbor destul de rapid

şi nici nu a durut

aşa de tare cum credeam

măcar acum e linişte

pot să văd cerul prin două locuri

si am auzit ca albinele

au scapat cu bine

podeaua e udă şi rece

alb negru, alb negru, alb negru

Şi uite ce roşu frumos

au statuile noaptea

în cenuşa caldă,

inima păsării de bronz bate încet

vocea focului acoperă totul

lanţul de oameni se roteşte

flăcările îmbrăţişează strâns

corpul subţire al fleşei

scânteile îi împodobesc

oasele de bronz

înainte ca dogoarea grea

să-i frângă linia zveltă

nu-i aşa că o să plângi

de fiecare dată când arde o biserică?

nu-i aşa că o să-mi spui

cine a trimis focul

şi a lăsat să-i fie mistuiţi

proprii copii de piatră?

nu-i aşa că o să fiu

din ce în ce mai frumoasă?