Descântec

Sunetul pământului,

Glasurile păsărilor,

Tumultul apusului,

Marginile norilor,

Strigătele iadului,

Izbăvirea frunzelor.

Siniliul ochilor,

Dezlegarea patimilor,

Iertarea greşelilor,

Fericirea inaltului.

Strada

La o zvacnire a bratului, stoluri de aripi erup spre vazduh,

Crengi smulse de vant se cauta printre trunchiuri de oameni

Productia de stele a inceput si ea sa scada din ce in ce mai mult,

Ace uscate de pin, talpi de copil – iata urmatorii semeni.

Rochii organice rupte in fasii de materie roscata fosnitoare

Imbraca strada cu pasari intr-o binemeritata inchisoare de iarna

Pene lungi de carbune se ating domol sub imbratisarea serii

Copacii zambesc mirati, contempland tacuti spectacolul asfintirii.

Cu sufletele incercuite, mergem incet

Pana la capatul fermecat al ultimei lumi

Cu umerii grei de lacrimile celuilalt

Ce stralucesc albastre in stele de clestar.

Am aruncat in tine cu smicele de iubire

Si toate ranile ti s-au vindecat, in afara de una

Si ti-am infasurat ochii, incheieturile si gleznele

Ca sa poti sa mergi mereu in directia visului meu.

Doar un singur cerc de fier din jurul inimii

Nu voia sa se topeasca

Asa ca te-am pus sa inchizi ochii

In timp ce noaptea dansa albastra intre noi

Pe jos zaceau, iata, bucati de cuvinte

Iar cercul era la locul lui, asa cum va fi mereu.