Cum sună moartea?
Se aude ca un nechezat de cal
sau o rafală nebună de vânt
sau cum se scurge aşteptarea
când distanţa şi timpul nu mai au nimic de împărţit.
E ca un pian poate, sau ca nişte vreascuri arse
A căror cenuşă dulceagă
Colorează arhitectura fiecărui asfinţit.