Limbaje

sa ne prefacem ca nu o sa murim niciodata

pentru ca cineva, mai intelept decat noi,

ruda indepartata cu prometeu

a furat listele cu anii pe pamant ai fiecaruia

iar Dumnezeu trebuie acum sa calculeze

de la inceput

lungimea firului de foc.

sa facem, iar si iar,

o lista cu cuvintele pe care le stim

am vrea sa le stim

le-am invatat de demult

sau le uitam mai mereu

sa ne jucam cu ele la infinit

pana se zdrentuiesc, pana se sterg

din conturul gandurilor noastre de granit.

pana la ultima vocala rostita

jocul nu se opreste

si nu imbatraneste nicicand

doar cuvintele

sunt mereu cumparate, revandute,

sub alte forme tranzactionate

rerostite pana devin transparente

ca atunci cand au vazut lumina firii.

cuvinte lovite,

rostogolite de mai multe ori

infasurate strans, incolacite suav,

dezvelite, renascute repetat,

in fine inghitite.

cifre si litere

lipite haotic cu zeama de mar

cu gust amarui de samburi

cuvinte organice,

imprastiate pretutindeni

si recompuse, iar si iar,

doar pentru a ne izbavi de-al celuilalt adevar.

Legenda

Cuburi perfecte,
Purtate in gheare de pasari,
Mici zaruri indiferente
Ce fac un zgomot sarat
De fiecare dată cand se lovesc de
asfalt.
De aceea oamenii zic,
Cu ochii intorsi spre cer:
Iata, zeii ne hotarasc, ca de obicei,
soarta
In culorile aspre cantate la
inceput:
Albastru – ca ochii tai la marginea
marii
Rece – ca mainile mele mici la apus
Alb – ca florile care zambesc cateodata
iarna
Si negru strălucitor – ca drumul de fiecare
zi
Ce se hraneste cu carnea
Fiecarui cuvant nespus.