Pasăre (Nichita Stănescu)

Eu o iubesc, dar ea nu ştie;
mult prea copil, mult prea copilărie
rezidă-n trupul ei de lapte
şi in frumoasa cifră şapte
şi in frumosul brad ninsos
şi-n mult prea albul, tandrul os,
şi in prea multa reverie
care mi-a dat-o astăzi mie.

Eu dorm, visez un bot de cal,
un trup suindu-se aval
şi nu vreau să mă mai trezesc
nici pământesc şi nici ceresc.

Ah, lasă-mă, ah, lasă-ne
să fim o pasăre.

Progres

Să ne tăiem rădăcinile cu un cuţit de argint

să ne ardem memoria, bucată cu bucată,

Să rămână doar întâlnirile apuse

şi îmbrăţişările scrise, sfâşiate literă cu literă

de-acum ruginite şi batjocorite de timp.

Să ne desenăm zâmbete pe buze şi pleoape

şi riduri de bucurie în interiorul nou construit

să înlocuim aripile vechi cu unele noi,

zgomotoase şi foarte strălucitoare

Mult mai puţin rezistente în infinit.

Să dispară toate păsările şi animalele incompatibile

Hrănite cu stele, cuvinte şi năluciri

Să murim puţin ca să mergem mai departe

Numai inima să bată un pic mai potolit.

 

Ne/despartire

Palma lui dreaptă

spatele meu

spaţiul adăpostit

imaginat de axele coloanelor noastre

dacă stau în spatele tău

intre inimile noastre

nu este decât corpul tău

pod de carne şi spaţiu,

materie şi înţeles

de fapt, cealaltă aripă a ta

se vede locul de unde s-a dezlipit

dacă îmi fac curaj şi zbor

din spatele tău

o să-ţi aduci aminte

descântecul care te-a transformat

în animal înaripat ?