Dacă toate stâncile s-ar prăvăli odată cu tine în mare şi n-ar mai fi decât nemărginirea primitoare, abisul albastru şi inevitabil, cine ar fi în ochii tăi, în vibraţiile sternului, în liniile de pe degetele arse de apa sărată ?
Joc de coordonate : om – mare. Vertical raportat la orizontal. Pescăruşi îmblânziţi. Timp abolit. Biserici şi smochini. Barcă cu nume de sfântă. Cer. Şi metal. Şi alge. Şi soare. Şi negru. Noapte. Nimic. Tot. Mare.
Să-ţi lipeşti obrazul de cărămida caldă, bolnavă de timp, să-i simţi pulsul, răceala caldă, anii.
We’ll see each other next year, I promise. I’ll be older, you’ll be the same. You’ve learnt your lesson; you know how to evade time and space, and especially death, with your beautiful liquid body trapped in an endless blue dance.
Inefabil. Trunchi oblic de tisă, diagonale de tije verzi, amestec de viu şi uscat, un dâmb de pământ cu câteva pietre, bănci simple de lemn. Un mic amfieatru creat de om în preajma ruinelor bisericii Sf.Ioan Aliturgetos. Vânt. Linişte. Pescăruşi. E ceva în lumina asta plină care se joacă cu frunzele în faţa ta, în formele de umbră pe care le creează, în apropierea mării. Ceva ca un sfârşit, de anotimp, de etapă, ceva care e doar în tine şi în spaţiul născut din privirea ta, ceva ce numai el înţelege.
Eşti aproape, foarte aproape de pragul de ciment murdar de alge, de atingerea neantului lichid. Vocile se încâlcesc ca părul tău lung decolorat de lumină ; când încerci să le separi, se rup şi dor. Alături – o fetiţă cu ochi nehotărâţi ca marea din care tocmai a ieşit.
O aripă ruptă, accesoriu grotesc şi inutil. Valuri. Zgomot lichid. Cât a mai trăit după ce ai plecat ?
Păsări alb-cenuşii cu aripi ascuţite se hrănesc cu apă de mare. Văd întinderea asta sărată cum tu n-ai s-o vezi niciodată.
O poveste. Un teritoriu cu multe nume şi urme de paşi. Cuvinte în limba tracică, fragmente de vase de lut gravate, ancore de piatră. O colonie bizantină, monede de argint răsfirate pe coasta mării primitoare. Păsări care se hrănesc cu alte păsări.
Cetatea făcută din blocuri de calcar e acum pe jumătate sub ape. Case de piatră şi chirpici s-au dizolvat în marea pe care o iubeşti, particule se pierd în nisipul pe care nu reuşeşti să îl îndepărtezi de pe corp. Roşu, verde, ocru şi negru. Hecate cea cu trei corpuri şi capete. Hidre de bronz, cercei de aur. Teritoriu roman. Turnuri şi ziduri de cărămidă, coloane de marmură.
Spaţiu slav – forme din lut alb, strălucitor, ornamentate cu păsări şi creaturi fantastice. Mori de vânt. Biserici construite din cărămizi sparte, bucăţele de mare închise în fragmente ceramice de culoare verde repartizate uniform pe decoraţia faţadelor. Capiteluri corintice. Inscripţii în greacă. Poveşti despre Maria se pot citi pe pereţii înnegriţi de timp. Două oglinzi rotunde pătate. Timpul pescăruşilor. Puţin mai departe, într-o biserică nu mai înaltă decât un călăreţ e piatra de mormânt a unei prinţese bizantine – Mataissa.
Un port bulgăresc. O barcă veche de lemn albastru. Marea văzută printre barele unei colivii goale. Pescăruşul îşi târăşte mirat aripa ruptă.
Aleea Alexandru 