Soldatul şi pasărea

– Eşti trist astă-seară, îi spuse pasărea, văd eu că eşti trist…

– Nu, nu – răspunse soldatul.

– Şi totuşi pari trist, zise pasărea cea albă, pari trist.

– Nu, nu sunt trist, răspunse soldatul, nu, nu.

– Eşti trist astă-seară, văd eu, ai ceva pe suflet – mai zise pasărea albă.

– Nu, nu sunt trist – şi lasă-mă-n pace ! se răsti la ea soldatul.

Pasărea se desprinse de pe braţul lui şi zbură fâlfâind din aripile ei mari şi albe, foarte albe.

– Unde-o fi plecat pasărea aia cuvântătoare ? se trezi deodată soldatul, vorbind singur.

Nichita Stănescu