Ireal rece

Cateva grame de soare patrund prin fantele adormite ale lemnului, joc de raze verticale. Visele traiesc si fara bucati din tine. Nisipul care naste perla e acelasi cu cel care o omoara. La fel se intampla si cu cuvintele.

Stai cu ochii inchisi acoperit de frunze si simti anii cum se lupta deasupra ta, albi si negri si colorati, fara sa stii de partea cui esti si in ce parte or sa se pravaleasca fara zgomot. Sub pleoape, legi cuvinte unele de altele, ca niste coliere care ajung sa te stranga din ce in ce mai tare. Lanturi de cuvinte netraite. Struguri ai maniei. Copil amar.

Lumina arde substanta viselor, dar tu poti sa vezi poduri de pe care traversezi mereu de pe un mal pe celelalt pana cand malurile isi schimba locul de atatea ori incat nu mai intelegi daca oamenii pe care ii intalnesti se indreapta catre sau au plecat de mult din tine. Iti esti singurul reper, fisurat si intunecat, pe care ceilalti nu o sa-l vada niciodata. Nu mai stii sa citesti, ai uitat sa scrii, apuci creionul si incerci sa gandesti semne pe hartia pielii, dar nu ai suficient spatiu, intamplarile sangelui tau, ridurile si umbrele memoriei se alearga neincetat pe teritoriul corpurilor tale gemene.

Caii salbatici din padurea de frasini simt apropierea sunetelor. Stejari care stau in genunchi in fata anilor, a soarelui, a ta, pe o insula de stanca acoperita de coloane verticale de calcar stuf, templu transparent. Decor punctual. Plante cataratoare. Nisip. Copaci albi. Vipere. Nuferi. Ganduri verticale. Sare. Albastru. Mai departe.

Caron. Gandurile rodesc in corp. De-o parte e marea taiata de garduri, de alta, apa de pamant de la picioarele tale. Citeste-ti corpul litera cu litera, fii atent la consoanele din oase, la structurile translucide de vocale, slefuite de umbrele ghicite ale fiintelor nestiute. Izvoare de sare si pietre verzi, din oasele pamantului fierbinte. Taietura in timp. Arin negru. Rege coborat in genunchi, infrant de patima cuvintelor.

In Baragan se omoara ciocarlii. Pasari care canta in timp ce zboara si se aduc zorii pe pamant. Arhanghelii iti ard pacatele cu stropii care picura din varful aripilor si cantaresc lumina din soare si luna. Ingerul de foc in armura alba vine din Caldeea, din sudul rosu, un sfant fara chip, cu aripi de smarald care bat rar. Flori de citrin. Apa fara sfarsit.

Nu esti decat o treapta. Asculta cantecul pasarilor tarzii. Incaperi intregi cu inimi stoarse lipite de podea cu miscari neregulate. Cuvinte cusute cu ata facuta in gand, cu noduri rosii, multe, arse pe paturi de iasca si amnar, stinse cu apa din inima ta deschisa, mangaiate de amintirea corpului. Porti care se inchid si se deschid fara sa intre nimeni, doar entitati acorporale, brodate cu sinuozitati de gand rece. Leonide. Particule mici de praf aprinse de aer, regandite in lumina.

Se deschide cerul si vorbesc animalele. Randuri intregi de cai. Caderea timpului surd. Sterge tot ce ai scris, foloseste gand alb deasupra gandului negru, amesteca-le si respira cuvintele slabe, incolore care se destrama in miscarea ta. Daca fiecare cuvant se naste atat de greu, trebuie sa-l rostogolesti printre coaste, sa-l modelezi. Copaci omorati de vant si lumina. Cand moare un om, jos, pielea cerului se abureste de noua greutate.

Noaptea cea mai lunga e dintr-o poveste veche pe care nu o mai stiai, cand soarele sta pe loc si le da cerului si pamantului puterea sa ti se deschida. Saturnalii. Brazi mici cu carne aromata de lemn poarta stele de ganduri infasurate in aur si lumina.

Catedrala de ceata si scoarta aspra de copac cald. Particule de apa suspendate, minuscule oglinzi pentru lumina, sfere opalescente, lumi de clestar. Hrana pentru mai tarziu.