Incearca sa vorbesti cu oamenii care cresc cuvintele de mici. Nu or sa poata sa se uite de la inceput in ochii tai dar cand o sa va intoarceti cu spatele la cer, soarele o sa arda cele doua perechi de aripi dinauntru. Fiinte groaznice, nemaivazute, se asaza in jurul tau si iti cer greselile, nu poti sa le dai decat cuvinte rupte; ele stau in continuare cu mainile intinse din care curg fire negre, zgomote ovale.
Hartie facuta din trunchiuri de castani rotitori sau oameni carora le curg cuvintele prin ochi ca niste ganduri cu zimti ascutiti. Ce se naste acum nu traieste. Drumul nu respira decat in sufletul tau si in vis, printre picaturi de aur si scoarta de salcie. Inlocuieste structura interioara a omului cu fibre de sticla care nu cunosc deznadejdea.
Copilul atinge tevile de apa calda ca sa nu uite apropierea oamenilor. Bratari negre si cruci din lemn de cedru. Cuvintele isi canta sfarsitul. Copacii de diamant vegheaza asupra copiilor de pamant. Cenusa insuportabila e mai frumoasa decat iti imaginezi.
Miros aspru de planta tanara amestecata cu gandul-noapte. Fapte crude. Lupta celui de sus cu moartea e instabila. Cand se intoarce, Dumnezeu arunca cu smaralde si bucati de pamant crud in cea de neconceput.
Cuvinte curate. Numele celui care stapaneste prin pace. Sarbatoarea sarbatorilor. Durere sarata, cu serpi blanzi. O camera plina cu mere, in colt o soba de fonta, fereastra deschisa, un copil alergand. Isus sta rastignit singur printre cai negri si rochii albe.
Mare inchisa. Copil pierdut in Dunare. Joc albastru, ape salmastre, straturi de aer si specii-relicva. Lumina din mare se rasfrange in stele cu aceeasi intarziere cu care trenurile distrug vieti si cuvintele deseneaza pereti vesnici intre tine si ceilalti. Ce vrea sa spuna poetul?
Alge verzi, brune si rosii. Licheni rari si pasari crude de mare. Zona de spargere a valurilor distruge si gandurile tale si le preface in piatra si scoici. Morminte de nisip. Axaina, cea albastra-inchis, tulburata de crivat si innegrita de furtuna, stapana scitilor isi faureste istorii ale nemuririi. Pietre-palimpsest. Monstrul cu un ochi de argint traieste in adancul nostru.
Papusi din fasii moi de lana colorata si iasomie facute de fete cehe cu cozi impletite. Saltul spre cer e inutil daca nu te pregatesti inainte si nu inveti poezia pe de rost. In casele impodobite cu frunze de nuc de pe pereti cad fasii de jale decojite.
In jurul vostru se aduna formatiuni noroase din care picura cuvinte din care lipsesc sensuri, asa cum din gandurile tale lipsesc litere. Cred ca sunt puse unele peste altele, acolo, in sertarul de la birou, alaturi de caleidoscop, creioanele rupte si pauzele de respiratie. Din cand in cand le scoti si te joci cu ele, incerci sa le potrivesti cu lucrurile din viata ta, din pacate, de cele mai multe ori colturile lor sunt total diferite de volutele tale si in final arata ca un desen neingrijit facut de copii grabiti pe asfalt.
Teama e mai importanta decat curajul pentru ca il contine si mareste valoarea si intensitatea luptei. De asta toate jocurile prin care treci de fiecare data au ceva dintr-o initiere. De fapt, tu faci astea, ca si cei dinaintea ta, purtand in tine teama pasului hotarator spre nimic, spre absenta ultima, spre neantul care iti zambeste din plecarea celorlalti, spre pustietati deghizate in fiinte si locuri ireale. Treptele de pe care aluneci n-ar trebuie sa fie asa de ascutite. Trebuie sa intelegi ca n-ai sa poti sa mai zbori niciodata, ai doua rani de metal in loc de gandrui al caror zgomot inabusit si repetitiv e din ce in ce mai obositor pentru cei din jur.
Omul cu trei suflete de mana a plecat. O frunza de tei fisurata ca centrul simtirilor tale. Celalalt an. Ochi inferior. Scriere cu lumina si poesis.
Azi a inceput vara. Intoarce-te mereu dar nu ramane. Invata sa pronunti corect, altfel cuvintele iti vor aluneca printre degete ca monedele de argint.
In imparatia sunetelor, coloane de piatra vibreaza pe muzica apei, cand lumina dispare podul de scanduri pe care stai devine negru ca totul din jurul tau; nu simti decat respiratia apei, pulsatia ei in peretii de piatra modelata, forta de a distruge si de a crea. Esti suspendat in spatiu si gand, inghiti intunericul care te mangaie inainte sa te prabusesti. Respiri negru, sunetele tac, cantecul apei invinge.
Inauntru e frig, sunt cruci din spice de grau intre coloane de marmura, un candelabru de fier forjat, numele soldatilor in forma de lumanari, o vaza de bujori pe pianul de lemn deschis. Cetate crestina din piatra de tuf. Apa de tei. Note fosilizate se ascund inca in pereti si in rozeta gotica, in scheletul de metal subtire, suport pentru partituri. Treptele din turn sunt tulburi, ca vocile care rostec cuvinte dintr-o limba aspra, cu muzicalitate frusta; cand o sa te urci, de acolo de sus o sa vezi toata Tara Barsei.
Animale care mananca timp colorat, o suta de ani se transforma in cateva secunde si-ti atarna de varfurile genelor. Atunci cand ai rupt si ai pus deoparte flori de alun, din cele care infloresc si se scutura intr-o singura noapte, ti-ai dat seama. Invierea lui iti deschide ranile tale pamantene. Ispasire. Greselile sunt asezate una langa alta in tine, in corpul tau.
Ca titlul unui tablou de Kimon Loghi, marea pe inserate. Prea multe ganduri, si prea putine litere adevarate. Porti mereu inchise, pasari rosii de prada, din ciocul lor picura silabe nemaintalnite, zdrobite de ghearele celorlalti.
Cauta pasari in piatra, in lemn, in tine. Nu le lasa sa-ti zboare din minte chiar daca-ti promit ca se intorc. Drumul inapoi e invizibil iar cheia nu este decat un singur cuvant care a murit demult.
Copil nascut in iunie, ca Sasa. Lasa-l sa se plimbe printre coarne cazute de cerb, printre maci si libelule. Fire transparente il leaga de cer. Viata se frange o data cu tulpinile.
Exact la miezul verii trebuie sa cauti stelele pe cer la rasarit. Sa invartesti frunzele pe deget si sa alergi printre copaci cu ochii inchisi si pumnii stransi. Daca o sa te intorci incet o sa-ti vezi copiii vietii in spatele trunchiurilor vechi. Cai de nesomn coboara usor treptele de safir brut. Cu fiecare apasare cristalinul capata o alta forma si se rostogoleste in abis. Caii lasa ceva din fiinta lor in fiecare picatura de albastru transparent care iti arde gandul.
Cununi de flori de sanziene pline de roua nu reusesc sa stinga rotile de foc din corpurile oamenilor. Spune-i sa-ti aduca floarea care arde ca o stea si distruge noaptea, floarea care piere in zori. Copacii incep sa creasca pentru ca mananca lumina si se uita la Dumnezeu, poti sa cresti si tu cu frunzele tale intr-o singura fiinta-copac. Vorbeste-i cu cuvinte vechi, inmuiate de caldura pamantului, sub scoarta lui frumoasa e doar o creatura ca tine.
Miscarea omoplatilor. Vazuta din spate inchide in ea ceva indescriptibil, mare cat toate lucrurile la un loc, ceva ce te defineste pe tine ca om, surprins intr-o frantura de gest absolut inscris in spatiul lumii.
Atinge un obiect, fa-i o poveste si imbraca-l cu ea. Omul sfasie hainele de pe el cu cuvintele lui de fier si isi inchide semenii intre ziduri nespuse. Corp fara dor. An-vara.
Cununi si cingatori din flori albe si galbene de sanziene uscate asezate pe fiecare piatra. Cea mai lunga zi din lume. Imprastie frunze in caldari de argint pline cu apa. O sa intelegi de ce oamenii si lucrurile au loc dar nu au timp pe pamant. Orele nu coincid cu viata lor scunda. Secundele explodeaza in tine. Si.
Trepte mancate de absenta. Apa fermecata. Scari care coboara negre in mare, pe fiecare orizontala o armatura de fier iti pandeste trecutul. Umbra lui Dumnezeu.
Apropierea lunii transforma timpul in spatiu. La mijlocul noptii, zeita se opreste din dans si arunca coroana de spice de grau si flori de aur pentru a deschide cerurile. Fiinte sfinte coboara pe pamant si se misca prin aer, de sub degetele lor transparente apar locuri noi, pline de pasari si umbre, tumultul lor vindeca oamenii. Te plimbi printre flacari si radacini pana ajungi la pamantul bun acoperit cu flori de cicoare.
Aleea Alexandru 