Hateg. Spatii de piatra.

In ţara cu şase cetăţi de piatră, cumanii care şi-au aruncat covoarele brodate cu flori de mătase şi lână până în adâncul lacurilor îşi recunosc silabele de dor închise în straturile copacilor. Când timpul era fraged, oamenii purtau podoabe de os şi cuarţ şi măsurau zilele cu ajutorul stelelor. Acum copiii daci aleargă în jurul soarelui şi construiesc turnuri de iarbă şi nisip, romanii se roagă zeului lor înaintea războiului. In cnezate se aud cuvinte într-o limbă străină, aspră.

In biserica de piatră brută, sfîşiată între credinţe, se adăpostesc din când în când suflete compozite care se mişcă în jurul altarului-dreptunghi, întârzie în jurul ogivelor, se destramă pe fâşiile de lemn care urcă spre turn, crestează litere pe pietre. Inainte să plece ating uşor faţa Fecioarei Maria. Pe ziduri sunt tăiate portaluri, ferestre, coloane longiline şi chenare, cruci înscrise în cerc; pe nervuri florile au obosit. Sub stratul greu de var, sfinţii dorm. Puterea lor străbate zidul, transpusă în culori şi linii şterse de timp şi de mâini străine. Sus: noduri de sfoară, blocuri de piatră şi scări pentru cer.

Opt altare păgâne trăiesc în biserica cu trup din plăci de piatră, sfinţii cu păr împletit şi ochi goi mângâie caii albi prinşi în coloane, singurii care îşi amintesc sacrificiile dintre ruinele romane. Interiorul pătrat e susţinut de stâlpi groşi de fum vechi. Sfântul Nicolae îşi recapătă ochii prin rugăciuni şi prin firele subţiri de ceară care ard din lumina slăbiciunilor tale. Priviri cu segmente de cer. Biserica are pereche în fiinţa ta, în zbuciumul pietrei închisă în forme şi straturi, eliberată de timp, tăiată de oameni, modelată de Dumnezeu. E oglinda structurii tale, a lumii circumscrise teluricului condamnat să se transforme în înălţare.

In depărtare cresc copaci care închid în ei cruci, acolo cuvintele dansează în jurul sfârşitului şi aşa începi să înţelegi răceala pietrei. Mesteceni tineri cu rădăcini de aur şi coajă curată îi ajută pe oameni să caute tăcerea.

Apoi omul şi-a ales un loc îngust unde a construit o biserică din piatră brută, cărămizi şi scânduri şi a îmbrăcat-o în fresce. Inăuntru sfinţii există în întunericul întrerupt arareori de sunetul cheii care sparge nişa de timp.

La capătul drumului găseşti o capelă rotundă din piatră de râu şi cărămidă, poate e cea mai veche pe care ai văzut-o vreodată. Ca să poţi să mergi mai departe trebuie să aşezi o picătură de lumină pe masa din mijloc si să aştepti puţin, cât un ochi rotund de fereastră. Biserica cu lei poartă în ziduri istorii romane vechi, cuvinte şi figuri din spumă de piatră.

Spaţiul cu cea mai mare cantitate de timp e împrejmuit de ziduri cu cuvinte slavone, pe o lespede e desenat un delfin, în pământ sunt inele de aur. Săgeata cu aripi de piatră poate să stingă noaptea.

In fiecare noapte îngerii coboară să cureţe rănile şi gîndurile oamenilor. Oglinda lumii adevărate îţi fură simţurile, conturează dimensiuni noi, spaţii infinite acoperite de cer.

Prin poartă se lovesc două lumi, e punctul cel mai înalt al întâlnirii dintre două entităţi construite din vis şi piatră, coloanele izbesc pămîntul şi cercurile se strâng mai tare. Arcuri mici şi forme ovale sunt incrustate în materie, chipuri şi umeri care nu s-au mai văzut niciodată. Două stane de piatră vie care se îndreaptă împreună dincolo. Tăcerea e plămădită din timp şi calcar, o masă pe care poţi să desenezi lupta din tine, scaune care reiterează un dans imobil al nemuririi; trebuie să întorci mereu clepsidrele înainte să ajungă la sfârşit. Aşezi fragmente de trunchi unul peste celălalt, coloana e cea mai importantă din lume pentru că are închis în ea sfârşitul tău, al tuturor, în bucăţi mari de fontă poleită cu alamă.

Interval – definitii si valente

O incizie subtire, prin care se goleste tot sufletul de continut, e lustruit apoi sa nu mai ramana nici o fibra calda si se inchide la loc cu o lovitura in cer. Omul e ca nou,  tesut din fire taioase. Pescarusii il striga, dar el nu se poate intoarce. Merge inainte, in urma lui raman cateva fasii de tesut ruginit care sunt inghitite de timpul asezat cu grija intre placi reci. Umbra coboara scarile incet. Planete albastru-cobalt se departeaza si se apropie neincetat.

Acvamarin si celestit, albastru de apa si cer. Translucid. Cuvinte ascunse in cutiile pamantului. Cutele cerului vorbesc cu golurile din tine. Boala rara. Brazi aprinsi, colaci, taciuni si grau fiert. Sa nu mananci bucate care au cruce. Imparte-ti zilele cu el asa cum iti imparti parul, cu carare la mijloc. Case construite din nuiele impletite lipite cu lut, in pereti traiesc serpi galbui care vorbesc. Apa amestecata cu negru de noapte. Respira pana la capat si lasa-ti privirea sa se ridice.

Casa corpului. Jumatate de luna. Cuvintele traiesc in corpul tau, oasele lor iti ies prin piele. Copacul-cruce ii arata copilului cerul. La apus, sunetele intra in radacini, sub scoarta norilor. Fetita tine in palma lipicioasa samburi mici de mar in timp ce ingana un cantec cu litere. Miere salbatica. Stele de toamna. Sa nu mai faci asta niciodata. Musca bucati de aer si inghite-ti cuvintele. Modeleaza forme de timp si da-le nume. Alearga tot timpul intre doua lumi, cauta semnele de intrare si iesire a sufletului. Cuvintele din care ti-ai facut cununa aveau spini prea mari. Trebuie sa inveti sa cioplesti mai bine.

Definitii gresite. Pasari negre. N-ai sa mai vezi marea asa niciodata. Intre tine si ea e un grilaj cu ochiuri mici de care nu poti trece, doar privirea poate sa patrunda ca niste raze albastrui. In spate e padurea tacuta, caini care te musca usor de maini. Pinii isi reflecta lumina neagra dincolo de tine. Apa din corpul tau vine sa se intalneasca cu apa din ploaie intr-un cantec de dezintegrare si reasamblare a fiintei. Lumina taiata de bucati lungi de lemn creeaza nise de viata. O parte in sufletul pasarii care sta tacuta pe jos e sus, acum are ceva din asprimea norilor si caldura ploii; restul poti sa-l citesti pe fata timpului care rade absent. Catre sfarsit, nu uita sa presari putina sare peste ranile lor. Intoarce-te inapoi.

Lupoaicele mananca taciuni. Camasi cusute cu ata rosie. Limite de sarma, care iti intra in piele ca niste boabe de ceara fierbinte. Cu ce se hranesc copacii cu crengi de metal? Straturi de fonta topita in chip de cer isi bat joc de plecarea pasarilor. Moartea zeilor si a tuturor animalelor preistorice e binevenita. Sfanta cu nume de lumina. Par incurcat, ca drumul lupilor.

Atunci cand esti infrant simti greutatea calda a bufnitei care s-a prabusit peste tine zburand. Privirile se confunda in cercuri galbene perfecte apoi se opresc. Fructe de armurariu. Cuvintele mor daca nu le porti si se transforma in pietre. Lumanari intoarse. Constelatii intregi de geminide rostogolite spre capatul pamantului. Silfe cu ochi goi. Cuvinte conjugate la supin, destramate apoi si cusute pe piele cu fire de sticla. Valuri inghetate. Drumuri aproape moarte. Suflete vechi. Daca te nasti o data cu timpul, afli graiul pasarilor si poti sa vindeci ranile.

Cand cerul se pogoara pe pamant, o fata cu parul de culoarea spicelor de grau vorbeste in aramaica si zambeste pentru ca deasupra copilului ei straluceste cea mai amara stea din lume. Casa painii. Cartea de dureri.

Iarna, femeile numara boabe de porumb si se roaga. Pietrele pe care le arunca oamenii in Stefan se transforma in coroane. Fragmente de invizibil. Inele subtiri de argint. Animalul albastru cu piele rece care te-a omorat de atatea ori. Treptele tocite dintre cadere si prabusire. Panza cu tesatura subtire. Colturi de stea. Intre usile si ferestrele deschise anii se devoreaza. Intreaba copacii.

Sa stii ce sa raspunzi cand o sa te intrebe ce vrei de la pamantul asta. Vidul se sparge. Cuvintelor le cresc colti si-si devoreaza stapanii nesabuiti. Pupila patrata. Din ce creste apa?  Tu scrii toate semnele astea ca sa scapi de umbrele tale.

In Dobrogea azi se boteaza caii. Cuvintele transparente se vad mai bine in intuneric. Malurile se pravalesc peste apa raului si o omoara, cerul de piatra se misca, gandurile vorbesc tare. Piatra peste piatra, pasari de prada. Zgomot de soare, lumina se preface in sunet si stapaneste.

Uita-te la mine. Animalul care cade din no(r)i prin ploaie se raneste de picaturile-privire si de muchiile de pamant si argint ale cuvintelor. Sufletul se transforma in cal negru si fuge de tine. Pamantul arde. Marea din spatele gandului, gheara din spatele pamantului. Intervalul esti tu. Fasii albe si albastre de cer ca o promisiune luminoasa de inceput crud, crengile povestesc fara cuvinte ce stiai demult. Apoi la crepuscul poti sa asculti cum se misca timpul pasarilor si intelegi ca trebuie sa zboare si ca trebuie sa afli in tine cand se vor intoarce. Culorile traiesc langa tine. Animale-copil si pasari-cuvant isi impart spatiul tau. Un cer cat o mare. Cercuri reci de fier zac la picioarele unui manz. Ard gandurile. Mainile ti se transforma in cuvinte si deschid porti catre departe. Iubire de pamant. Pasarile zboara cu mai multe aripi. Oameni facuti din scoarta de copac si pulbere de coral. Carnea copacilor scoate sunete ascutite, concert nascut in pamanturi cu acorduri verticale, notele apar ca niste noduri pe suprafata denivelata a trunchiului, muzica din lemn si spirit. Samburele de imposibil distruge durerea pietrelor. Ziua pasarilor.

Cuvintele traiesc in corp. Nu-i spune sarpelui pe nume. Si daca nu se mai lumineaza de ziua niciodata? Pamantul o sa fuga de cer, soarele o sa cada, cercurile sparte or sa sangereze. Oameni in forma de infinit or sa le culeaga de pe jos si or sa umble cu ele deasupra capului. Pasari salbatice.

Primavara si razboi. Ranile cerului sunt mangaiate de ghearele pamantului. Cand ai deschis pieptul ai gasit tot felul de pietre aspre cu ramasite de ganduri si cuvinte, fragmente de cristale cu care putea sa-si construiasca un caleidoscop infernal. Ai auzit o legenda despre doua pasari gemene si despre cum una dintre ele se transforma in uliu dupa sapte ani. Otrava isi pierde puterea. Oamenii pregatesc peste si paini rotunde. Ingerii mananca sare si vad ganduri.

Nu-ti aduci aminte decat de ochii de cer si de umerii care stateau cu spatele la mare. Nu mai ai nevoie de cuvinte, nu o sa mai ai niciodata, ti-ai dat seama ca nu sunt bune de nimic altceva decat pentru a juca fel de fel de jocuri de carne si muzica neagra, sabii neascutite care despart corpurile si mintile de celelalte din jurul lor pentru totdeauna. Plaja era plina de bucati de gheata curata pe care cerul nu le mai recunostea. Mari din care s-a scurs tot cerul, pamant din care s-a scurs toata apa, oameni din care s-au scurs toate cuvintele si toata lumina. Lumina de la capatul marii si din spatele norilor s-a pierdut. Niciodata.