Povestea drumului ( poezie primitiva din Africa Centrala)

Tatăl şi fiul se duseră în pădure ca să pună curse.

Ei ajunseră la un drum foarte umblat de oameni.

Fiul zise: „Vreau să pun aici cursa.”

Tatăl zise: „Nu-i bine, acesta-i drum de oameni.”

Fiul zise: „Eu totuşi o pun.” Si fiul puse cursa în acel loc.

A doua zi fiul găsi pe fratele mamei sale prins în cursă. El strigă: „Tată, un animal.”

Tatăl strigă: „Ce fel de animal?”

„Fratele mamei.”

Tatăl zise: „Nu ţi-am spus? Acum sloboade pe fratele mame-tii şi nu-ţi mai pune cursa aci.”

Dar fiul nu voi să asculte. El îşi puse din nou cursa în acelaşi loc. A doua zi se prinse în cursă tatăl tatălui său.

A treia zi, mamă-sa.

A cincea zi fiul prinse în cursă însuşi drumul.

Tatăl zise: „Lasă-l să fugă. Dacă nu-l laşi să fugă, nu ne mai ştim întoarce în sat.”

Fiul nu voi să asculte. El luă drumul, îl strânse şi-l băgă în sac. Şi sacul el îl luă pe umeri, dar, când să se întoarcă cu tatăl său, ei nu mai putură să vază decât tufe.

Ei nu mai găsiră satul.

În cele din urmă fiul îşi aruncă povara pe pământ. Numaidecât drumul sări şi fugi în sat. Fiul şi tatăl său fugiră după el.

În sat fiul prinse din nou drumul.

Oamenii ziceau: „Acum drumul este al fiului, căci el l-a prins.” Fiul zise: „Aşa este. Drumul acesta este al meu, şi nimeni nu mai are dreptul să meragă pe el.”

Şi-ntr-adevăr nimenea nu mai merse pe acel drum, şi drumul deveni foarte trist şi muri în cele din urmă.