Dupa vara.

Poti sa creezi timp scriind, dar nu poti sa faci o viaţă de la inceput, sa-i netezesti corzile, sa-i lustruiesti caile, sa o ungi cu soare, sa-i construiesti osatura de zbor la fel de rezistenta ca nevoia nesabuita de inalt.

Luna ii cere fratelui ei soarele sa-i faca pod peste mare, scara pana la cer si biserica de ceara asezata pe mare. Lumea neagra si lumea alba.

Picaturile de apa care cad monoton impart aerul, apoi timpul, spatiul, lumea, viata ta in bucatele chinuitor de egale; nu-ti ramane decat sa decupezi cateva si sa le amesteci intre ele pana ajung sa-si recapete chipul originar.

Iarba aducerii aminte. O femeie doarme pe jos. Mergi fara gand, lasi in urma otetari si ienuperi taratori, perdele de apa si zvacniri vechi. Iluzii si pamant.

De fiecare data cand se naste un om, Dumnezeu face o stea si o lipeste inauntru.

Albastrul se trezeste si-si recheama formele de nisip ars incrustate cu sare. Seva de leandru alb si flori de sticla. Culori de cenusa. Jumatate de pasare. Precum in cer asa si pe pamant.

Pe raul Po, caii calca pe umbrele soarelui muribund. Si atunci incepi sa strangi nodurile putin cate putin pana cand dispare totul, se despica cerul, se rastoarna pamantul, pana cand curg toate gandurile. Jocul: fiecarui om ii este repartizat un manunchi de cuvinte de culoare inchisa, si el trebuie sa-si construiasca forme si cai din ele. Apoi oamenii vad cum cuvintele lor nu se potrivesc si cad din palme si din ochi. In jurul lor se rostogolesc ciulini smulsi de vant, serpi  si radacini in forma de stele.

Ciucuri de ganduri atarnati la tample. Trebuie sa astepti sa creasca, sunt inca mici umbrele tale. Copii cu nume de copaci si suflet de plante, lupi blanzi. Otrava de iedera. Cuvinte care se sparg cu zgomot de fiinta. Carnea literelor, miez care scrasneste intre dinti.

Pamantul se inchide. Lucruri care nu sunt de pe lumea asta. Pedeapsa de sus. Durerea imbratisaza corpurile, se transforma in particule moi care iti raman pe degete ca un praf fin de samburi. Sunete transparente. Animale sau oameni care se hranesc cu resturi de cuvinte. La ce te gandesti cand te uiti in sus?

Jocuri alese cu corpuri de cuvinte. Numara pasii, masoara cuvintele, sprijina-ti barbia de partea de sus.

Nopti egale. Orele de lumina incep sa scada. Ochi uscati. Cate ceasuri de pamant mai sunt?

Cuvinte bolnave, moi, uscate. Arbori de jale, tulpini semilemnoase cu inflorescente de jad. Ochi stralucitori de febra. Litere cusute cu ata groasa, si cuie transparente. Copaci care infloresc in timpul sfarsitului si luminari infipte in boabe de grau.

Pe peretii casei timpul curge in valuri inegale, lasand in urma pete transparente, cadrane solare sparte si clepsidre zdrobite. Lumina isi deseneaza fiintele din pamant. Copacii si cerul sunt zgariati de sageti moi de cuart. Bucati mari de timp taiat, sange stors din veacurile de praf vegheate de stele amorfe, caleidoscop nevrednic. Incearca sa asculti pietrele.