Rosia Montana. A view from the inside.

The end of summer is near. Lakes with deep water, ancient dialogues between the mountain and the sky. Landscape with wooden cross and rocks. The clock on the white steeple reminds you there is another kind of time, different from the one avowed by the place where you find youself in. A present time torn in the clash between being and non-being, guided perhaps by the angel which flies facing the past and awaited by the stone devil that looks down at the village named after a colour.

The village situated in the Roşia Valley has one of the oldest traditions regarding the exploitation of precious metals in Europe. An ancient settlement, attested ever since the times of the Romans, the first ones who worked in the mining field were the Agathyrsi, a people of Thraco-Scythic origin, then the colonists brought from Iliria, from the territory of modern-day Albania.

 The spirit of the place resists. The locals try to convey the emotional and spiritual content of the place, they try to make the tourists feel the gold beneath their feet in a different way . In order to achieve this, the foreigners must put their imagination at work, visualise a projection that threatens to turn into something real: the disappearance of the mountains and vegetation as they are replaced with colourless hills of barren, useless rock, people removed from the places where they were born and where they lived. Drastic changes of relief, levelled plains, demolished houses, churches and cemeteries.

 The successive traces of different civilizations are brought together in a palimpsest. Weddings of stone on land of gold. The chisel and the hammer crossed, symbols of the guild, are carved on tombstones and applied on the decorative elements of the houses.

 Artificially-created lakes are perfectly integrated in the armony of the place. Weird shapes born out of stone by history itself and named according to the popular imagination, devils and sphinxes. Mountains made from silver and gold. In their galleries, among traces of exploitation, people discovered waxed tablets and writing instruments. A concealed fortress that lives covered with ground, increasing its value and its significance for the future.

    Architecture dating back from the time of the Austro-Hungarian occupation. Split houses, shrivelled ornaments, rusted door handles, broken windows, erased traces of habitation in the houses deserted by people. Beautiful houses, filled with flowers and children’s laughter, places where people persist in remaining. Windows with wrought iron grating, stucco decorations, wooden insertions.

The house with dark green walls and anthropomorph ornaments: you can catch a glimpse of its history through the loosened plaster and the closed doors, a play upon textures and layers. The white house with one ajar window takes pride in its wrought iron lace, old jewel fighting time. Small houses with reddish roofs and churches live their lives under the protection of rocks and firtrees. The quarry near the fortress is silent.

Churches belonging to several confessions live together and bring harmony to the place from a spiritual point of view, setting people’s existence: Orthodox, Greek-Catholic, Roman-Catholic, Reformed, Unitarian. The legends and the popular beliefs last, too.

In the courtyard of the Greek-Catholic Church there are simple crosses, bent by time; inside, eclectic decoration. The sky of the church, a light-blue vault, with thousands of stars engraved, keeps vigil over the old mural painting and the elegant altar.

Vernacular architecture, a breech in time. Roofs made out of firtree branches, a civilization of wood: house-shelter, object-decoration, means of living, essence-material. The pictorial natural surroundings speak about conservation, memory, continuity.

On the walls of the Unitarian Church, construction dating from hundreds of years ago, with crude aspect and a bell tower with Baroque roof, you can see photographs of forgotten architecture monuments in Romania while the sounds of the organ announce the beginning of the service.

The circular funerary monument created during the first centuries of Christianity is situated in the proximity of the former Fortress. Not far from Roşia, the performance of the mountains reveals forms of volcanic relief, vertical basalt pillars, ash-coloured stones glazed by time.

Underneath, galleries unfold, endless rows of corridors dug in rock, extremely low or as high as an entire church with spires, a nineteen-storey labyrinth, lit with rushlights by the Romans in the old days. From the mines in Văidoaia people extracted gold making use of water and fire.

Inside the mine, the cold and the artificial light draw up the outline of a hidden world, ancient galleries where man and gold saw each other for the first time, with narrow stairs and corridors, and low ceilings dripping with golden mud. Their relation then shaped the relief, spaces, destinies, history. Near the mine entrance, placed in a row, there are funerary stelae with antique symbols and votive stones with inscriptions in Latin.

Close to the yard of the museum, the transparent house, with hundreds of glass squares in wooden frames, is getting close to the stage of invisibility. On the ground there are more and more fragments of glass, pieces of plaster and wood.

The shining of the gold voids the ground, stealing away its significance and its content, and abolishes the relief. The natural colours are made of clean air and warm light. Liquid mirrors act as doubles of the landscape, enhancing its beauty. The sunset caresses the places, tames the hues and heals the golden wounds of the earth. Birch forests, trees that feel the gold. Hidden lakes, seen throught the light filtered by leaves and needles. Pure sky and limpid water. Wonderful horses adorned with colourfull tassels. The church with the pyramid-shaped roof stands silent.

Roşia Montană is breathing.

 

Rosia Montana. Vedere din interior.

Sfârşit de vară. Lacuri cu apă adâncă, dialoguri vechi între munte şi cer. Peisaj cu cruce de lemn şi roci. Ceasul de pe clopotniţa albă îţi aminteşte că există şi un altfel de timp, diferit de cel mărturisit de locul în care te afli. Un prezent rupt de înfruntarea dintre fiinţă şi nefiinţă, călăuzit poate de îngerul care zboară cu faţa spre trecut şi pândit de demonul de piatră care priveşte în jos la satul cu nume de culoare.

Satul situat în Valea Roşiei are una dintre cele mai îndelungate tradiţii în ceea ce priveşte exploatarea metalelor preţioase în Europa. O localitate de demult, atestată încă din vremea romanilor, primii care au lucrat în minerit au fost agatârşii, apoi colonişti aduşi din Iliria, de pe teritoriul Albaniei de astăzi.

Spiritul locului rezistă. Localnicii încearcă să transmită încărcătura emoţională şi spirituală a locului, încearcă să-i facă pe turişti să simtă altfel aurul de sub tălpile lor. Să facă un exerciţiu de imaginaţie, o proiecţie care ameninţă să devină realitate: să se gândească la dispariţia munţilor şi a vegetaţiei şi înlocuirea lor cu dealuri decolorate de steril, la strămutarea oamenilor din locul în care s-au născut şi au trăit. Schimbări radicale de relief, câmpii nivelate, case, biserici şi cimitire demolate.

Amprentele succesive ale civilizaţiilor diferite sunt adunate laolaltă într-un palimpsest. Nunţi de piatră pe pământ de aur. Dalta şi ciocanul încrucişate, simboluri ale breslei, sunt săpate pe pietre de mormânt şi aplicate pe elementele decorative ale caselor.

Ochiuri de apă create artificial dar perfect integrate în armonia locului, forme ciudate născute de istorie din piatră şi denumite conform imaginaţiei populare, demoni şi sfincşi. Munţi făcuţi din aur şi argint. In galeriile lor, printre urme de exploatare, s-au descoperit tăbliţe cerate din vremea romanilor şi instrumente de scris. O cetate tăinuită care trăieşte acoperită de pământ, sporindu-şi valoarea şi semnificaţia pentru viitor.

Arhitectură care datează din perioada ocupaţiei austro-ungare. Case despicate, decoraţii scorojite, mânere ruginite, ferestre sparte, urme şterse ale locuirii în casele părăsite de oameni. Case frumoase, inundate de flori şi râsete de copii, acolo unde oamenii se încăpăţânează să rămână. Ferestre cu gratii de fier forjat, ornamente din stuc, inserţii de lemn.

Casa cu pereţi verde închis şi ornamente antropomorfe, poţi să-i întrevezi istoria prin tencuiala desprinsă şi prin uşile închise, joc de texturi şi straturi. Casa albă cu o fereastră întredeschisă se mândreşte cu dantelăria sa de fier forjat, bijuterie veche care se luptă cu vremea. Casele mici cu acoperişuri cărămizii şi biserici îşi duc traiul protejate de stânci şi brazi. Cariera de lângă cetate tace.

Biserici ale mai multor confesiuni convieţuiesc şi echilibrează din punct de vedere spiritual locul, normând existenţa oamenilor: ortodoxă, greco-catolică, romano-catolică, reformată, unitariană. Legendele şi credinţele populare dăinuie şi ele.

In curtea bisericii greco-catolice sunt cruci simple înclinate de vreme, în interior, decoraţie eclectică. Cerul bisericii, boltă albastru-deschis, cu mii de stele înscrise, veghează pictura murală veche şi altarul elegant.

Arhitectură vernaculară, breşă în timp: acoperişuri din crengi de brad, o civilizaţie a lemnului: casă-adăpost, obiect-decoraţie, mijloc de trai, esenţă-material. Cadrul natural pictural vorbeşte despre conservare, amintire, dăinuire.

Pe pereţii bisericii unitariene, construcţie de sute de ani, cu aspect frust şi turn clopotniţă cu acoperiş baroc, vezi fotografii ale unor monumente uitate de arhitectură de pe teritoriul României în timp ce sunetele orgii anunţă începutul slujbei.

Monumentul funerar circular din primele secole ale creştinismului este situat în apropierea fostei Cetăţi. La mică depărtare de Roşia, spectacolul munţilor scoate la iveală forme de relief vulcanic, coloane verticale de bazalt, pietre cenuşii lustruite de timp.

Dedesubt încep galeriile, şiruri nesfârşite de coridoare săpate în stâncă, extrem de scunde sau înalte cât o biserică întreagă cu turle, labirint cu nouăsprezece etaje, luminat odinioară cu opaiţe de către romani. Din minele de la Văidoaia oamenii scoteau aur folosind apă şi foc.

In mină frigul şi lumina artificială desenează contururile unei lumi ascunse, galerii antice în care omul şi aurul s-au văzut pentru prima dată, cu scări şi culoare înguste, tavane scunde din care picură noroi auriu. Relaţia lor a modelat apoi forme de relief, spaţii, destine, istoria.

Lângă intrarea în mină, stau înşirate stele funerare cu simboluri străvechi şi pietre votive cu inscripţii în latină.

In apropiere de curtea muzeului casa transparentă, cu sute de careuri de sticlă în schelet de lemn, se apropie de stadiul de invizibilitate. Pe jos sunt din ce în ce mai multe fragmente de sticlă, bucăţi de tencuială şi de lemn.

Strălucirea aurului goleşte pământul de semnificaţii şi conţinut, aboleşte formele de relief. Culorile naturale sunt făcute din aer curat şi lumină caldă. Oglinzile lichide dublează peisajul, sporindu-i frumuseţea. Apusul mângâie locurile, îmblânzeşte nuanţele şi vindecă rănile de aur ale pământului. Păduri de mesteceni, copacii care simt aurul. Tăuri ascunse, întrezărite prin lumina filtrată de frunze şi ace de brad. Cer curat şi apă limpede. Cai mândri împodobiţi cu ciucuri coloraţi. Biserica cu acoperiş în formă de piramidă se înalţă tăcută.

Roşia Montană trăieşte.