Calatorie in Thira. Incercare de iconografie marina.

Norii se vad printr-un ecran subtire de aer care le deformeaza formele imaginate de umbra pe pamant. Se intrezaresc figurine din nisip negru si rosu profilate pe pamant galben acoperit de copaci de eucalipt.

In apropierea amfiteatrului macinat de istorie e locul de unde se prabuseau nimfele in mare. Timpul s-a pastrat sub forma de mituri pietrificate, decolorate de soare, coloane vechi mancate de ani. O insula sfaramata de lava, prabusita in mare, distrusa de zei, tinuturi parasite, pierdute. In Kalliste cenusa a acoperit lumina si a ars pamantul. Pietrele se sfintesc in jurul capelei crestine de pe munte. Printre ciulinii suri si colturi albe de piatra, cresc smochini si rodii. Crini rosii de mare isi danseaza nasterea din stanca.   

Amfore negre si statui de marmura si alabastru, simboluri taiate in piatra. Case din cenusa, cu usi si ferestre de lemn, cu pereti albi, mori si biserici mici acoperite de bucatele din bolta de sus. Vase pline de sofran uscat. Pe pereti sunt fresce pe care sunt pictate fete cu stanjenei prinsi in par si coroane de mirt pe cap. Templu ionic din volute de apa sarata si pietre batute de soare si timp. Spatiul valurilor, liniatura de raze inmuiate in apa, structuri saline inefabile. Clopotele le povestesc oamenilor despre Dumnezeu. Dialog intre doua mari intrerupt de un zid de stanca tare care opreste soarele, daca poti sa-i atingi muchiile aspre si sa aduci un pic de apa de mare sa-i umezeasca pietrele si sa-i unga ranile, o sa-si uite taria si o sa se uite iarasi la mare ca la inceput. In peretele inalt de stanca traieste un pin. Luna isi schimba culorile si stralucirile cand isi construieste cai de lumina pe mare, drumuri spre nadir.

 

Pastel de vara

Aripile cresc mai repede noaptea. Boabe de timp cald si flori care-si pierd leacul. Tulpini de cicoare udate cu apa de vara si cununi facute din iarba de sanziene, obiecte ale dezratacirii. Frunze rasucite de plop si ulm tipa in linistea lumii.

Uiti ca e vara, ca noaptea miroase a tei, a tacere si a luna, uiti ca trebuie sa mori la un moment dat, ca trebuie sa pleci, sa pierzi, sa renunti, sa privesti in sus cand cazi sau ti-e dor.

Construieste-ti un om din cuvinte si invata-l sa mearga fara sa-si calce in picioare corpul, sa aiba umerii facuti din sunete si doua pietre cenusii in loc de ochi.

Mori care ard. O secunda in plus. Apa tulbure. Oameni care poarta podoabe din pietre moi si colane de aur si au un singur copil de soare. Cand te rostogolesti in cadere, zaresti ochiurile din corp prin care poti sa privesti in tine.

Cal sur hranit cu seminte de mac salbatic si pelin alb, de camp. Flori albe cu miros de migdale amare. Locuinte plamadite din oase uscate de pasari. Copaci taiati, radacini care-si striga parintii inalti, fapturi care se hranesc cu seminte de tei si panza de paianjen.

Rupe durerea in bucatele si inghite-le incet, sa-ti ajunga mai mult timp. Vezi in vis intrupari de cuvinte/cuvinte intrupate, esti martora la venirea lor tumultoasa pe lume, simti cand sparg dimensiunea aerului, isi insusesc puterea si-i fura masura. Din loc in loc, cuvintele formeaza hore, si dupa ce se indeparteaza, sensul ramane batatorit si pamantul incepe sa vorbeasca. Ai uitat sa dai inapoi cele treizeci de monede de argint inainte sa se lumineze de dimineata.

Statuia intinde mana sa ajunga, nu stie ca aerul e mai tare si mai greu de strabatut decat forma inchisa in piatra. Inima veche, prinsa de corp cu fibule de bronz. Ochii lor colorati erau departe, la Atena.

Pod de metal cu stalpi de piatra, daca mergi suficient de mult intr-o directie si lasi spatiul sa treaca prin tine, poti sa-ti cureti ochii si corpul de timpul interior. Pasari cusute pe lemn cu firul penelor. Cer deschis, pamant curat. Cand infigi cutite in pamant, cocorii se prabusesc. Pasarea-nepasare zboara in jurul tau mereu, desenand cercuri subtiri de fier. Libelule cu corp fosforescent si aripi negre traiesc in orasele de praf cald. Salbaticie cu iarba uscata, fructe otravitoare si suflete reci. Flori de in. O inchisoare facuta din trunchiuri de copaci, zabrele de crengi si podea nevazuta. Fire verticale de lavanda, linii demne ale unei viziuni. Copil in fata gandurilor.

Ce-ar fi daca marea n-ar exista decat cand te gandesti la ea?

Apele isi canta trecerea. Cuvintele, eterne si de neinteles, plang un pic, picaturile transparente si tulburi aluneca printre consoane si le transforma in vocale contondente.

 

 

 

Despre infern

Quote

„Infernul celor in viata nu e ceva care va sa vina; daca infernul exista, este cel care se afla deja aici, infernul pe care il locuim in toate zilele, pe care il cream stand impreuna. In doua feluri poti ocoli suferinta asta. Primul le vine multora la-ndemana: sa accepti infernul si sa devi parte din el, pana ce nu-l mai vezi. Cel de-al doilea este riscant si cere bagare de seama si necontenita invatatura: sa cauti si sa stii sa recunosti cine sau ce, in plin infern, nu e infern, si sa-l faci sa dureze, si sa-i oferi spatiu.”

(Italo Calvino, Orasele invizibile)