Soarele raceste pamantul. Daca departele-spatiu s-ar transforma in departe-timp, cele doua sfori ale lumii s-ar dezlega si ai putea in ultimul moment sa vezi arderea in comun a soarelui si a lunii si ai putea in sfarsit sa sfarami stelele cu privirea inainte sa ti-o pierzi.
Daca lumina omoara stelele si luna e prea mare pentru pamant, cerul se stinge usor. Si daca pamantul se deschide prea tarziu, fiintele se estompeaza.
Soare pur, ochi inchisi, dor viu. Timp tanar. Langa tine sta un geaman. Care dintre ei era Petru? Cand te jucai cu doi frati in ea era raul.
Etapele de constructie ale omului. Instrumente de argint rece. Tamaie si pelin. Asculta copacii. Ore moarte.
Au inceput sa cada bucati de luna, bucati din tine, pe pamant. Si e cutremur peste tot, in ganduri si in oase. Sa cada.
Ecranele de ciment sfasie frunzele cu grija mainilor tale. Daca inveti sa zbori gresit, nu o sa-i mai intelegi pe ceilalti. Sa nu uiti sa pui cuvintele la loc dupa ce te-ai jucat cu ele. Si sa folosesti acelasi numar de cuvinte cati pasi ai facut in spate.
Vorbesti cu o batrana care ti-a purtat numele prin viata ei si s-a transformat in tine. Esti tu cu multi ani. Femeia este jumatate de cruce.
Peisaj organic cu striuri minerale. Texturi de pamant decolorat, ovaluri de lemn, forme zgariate in piatra. Cai cu nari de pamant si potcoave de argint te intreaba cum incepe durerea. Pasarea urca treptele in loc sa le zboare. Tulpini incolacite pe tevi de metal cojite, colivie blanda, inselatoare.
Sa-ti aduci aminte sa uiti. Engrame si invariante. Pamantul se odihneste. Prelungiri de apa. Scrie in gand si pe urma citeste de cateva ori. Multumeste cuvintelor pentru munca lor.
1804. Casa construita dintotdeauna, scapata din demolari, mancata de timp, traieste la margine, cu caramizile ei grele si respiratia taiata.
Spirite ascunse sub coaja copacilor care trosnesc atunci cand le atingi, iti otravesc mainile si iti tulbura calea. Strigatele prind viata, forma, contur si se cabreaza, se intalnesc in cerul din mijloc, daca le lasi sa te urmareasca, sa castige, iti iau mintile dansand si ard pamantul.
Copacii isi scutura timpul crescut pe aripi, trecutul incoltit. Iti cresti dorul in pahare special concepute, cu pereti de glaja.
Mituri pietrificate, cariatidele nu-si pot atinge niciodata mainile, prizoniere ale proiectiilor soarelui etern. Fortate sa priveasca in fata trecutul care se formeaza neincetat in ochii decolorati de secole de lumina divina.
Vara-copil incepe sa creasca. Se hraneste cu frunze de tei si coacaze coapte. Copacii isi exhala esenta dulceaga care se ascunde in spatele umbrelor. Incearca sa uite ca ii doare inauntru, ca si-au pierdut vazul.
Pamantul are zimti de apa. Crengile zgarie pe piele cuvinte de lemn uscat. Acopera-ti un ochi si incearca sa traiesti asa. Desclesteaza-ti pumnii si smulge-ti radacinile. Paduri de borangic, oameni care mananca stele. Buruieni amare si apa neinceputa. Soare negru. Nu, literele nu te vindeca.
Zece minute de mai. Ganduri albastru-cobalt. Mai mult ca cer.
Aleea Alexandru 