Un cuvant e o lume

Primul crestin este sfantul cel mai batran care trebuie sa moara ca sa faca loc Celui mantuitor la solstitiul de iarna, in cea mai scurta zi din an.

Scandurile tresar sub atarnarea pasilor. Inchizi ochii si cazi pe treptele din tine. Scara launtrica pe care mergi inainte si inapoi incercand sa intelegi drumul care ti s-a dat. Te intorci in trecut, auzi litere trosnind, mergi prin desert, dai la o parte maracini, indoiala, pietrele de sub talpi, vantul din fata ochilor, din jurul copacilor, inscriptiile  din piatra, lumina din soare. Dai drumul gandului, inchizi ochii si-i caluzesti drumul.

 Caine batran, animalul bland din creier se opreste din cand in cand. Cuvintele se tin strans de litere si isi continua jocul, sar unele peste altele, se inlocuiesc, se imping, se ating, se sfasie, se contopesc si apoi se rup. La sfarsit se duc toate in acelasi loc de nicaieri, de unde au pornit, din ce valtori s-au iscat, vechi, refolosite de nenumarate ori, parjolite de ura si de murdare de noroi, usoare sau colorate, strivite, inaltate, aruncate. Amintirea ca imaginatie: reinventarea continua a ferestrelor.

 Selenara: luna emana spatii sfinte de nori amestecati cu particule de lumina incolora, aureole mai mult ca perfecte.

 Cer rosu de iarna. Aer albastru cobalt, bleumarin, indigo, ceruleum. Ceata de albastru ciel-gri strapunge fereastra orientala. Privirea sparge culoarea sticlei incolore si se uneste cu ceata albastra a lacului, ramane in afara ochilor. Firele de nisip respinse de mare sunt adoptate de cer ca semeni. Nu poti sa distingi cuvintele din interiorul pleoapelor, literele din liniile din palme, sunetele pe care le gandesti rostite.

 Norii obosesc. Cuvintele sunt taiate si puse in rame de tabla, si vopsite cu tuse de cenusiu, alb si albastru deschis, printre coloane de lut si oglinzi, sus de tot, langa luna.

 Oameni trec prin tine, ramai cu urmele lor in privire si pe varfurile degetelor, aburul din coltul ochiului se solidifica, pulbere de sare pe pamant. Cojile de mere de pe asfalt se incolacesc in jurul gleznelor ca niste corpuri de copii.

 O fetita scrie cu jumatate de creion dermatograf urme tocite pe peretele din camara, l-a primit de la sotia unui pictor care sta pe strada Paris. Mai are si o pudriera veche de argint pe care a lipit un abtibild in forma de trandafir. Jos, sub ultimul raft, e un topor cu care Ana bate carnea in bucatarie. Te vede ca te uiti la ea si nu te mai recunosti, incearca sa spui cu voce tare ce-ai invatat.

 Orasul matern: prin spatiul triunghiular format din latura de cer, bucata de acoperis si brat de creanga, priveste omul care nu s-a uitat niciodata in oglinda. Deasupra lui atarna un prapor cu flori.

 O batrana se misca in intunericul din jurul ei. Marul s-a rostogolit pe trepte si s-a oprit langa pragul de scandura, asteptand. Norii nu ning.

A fost odata un om care isi economisea cuvintele si le inlocuia cu forme de creion.

 A raven is sitting above me on a branch in a blue space. He is talking to a piece of shattered sky. The fog is threatening the worn-out leaves but they don’t seem to notice the end. All are dancing in their mind until the fog is swallowed by a hole in the ground, and the rhythm rests on the brink of the pavement. A robin tells stories to the leaves of grass in the backyard. They sing in return. Raw colours of atonement.The branches of the trees have given birth to odd pigeon-like birds that float in the atmosphere. Will they vanish into the thin air like all the rest of the creatures do?