Un cuvânt este un arbore. Că s-a născut pe pământul tău ori că a căzut ca o sămânţă din lumea altora, un cuvânt este, până la urmă, o făptură specifică. (Constantin Noica)
Pe drumul care te curata de ganduri, oamenii care fac parte din specia ta nu te recunosc. L-ai visat pe Isus, erati amandoi intr-un magazin din orasul lui natal, oamenii din jur purtau vesminte de panza de culoarea nisipului decolorat de soare si ura. Daca te uiti pe fereastra, imaginile se destrama iar oamenii de pe strada tresar. Urci pe scari care se indreapta spre partea superioara a oamenilor, dar in loc sa ajungi la inaltul lor, cazi si mai mult in tine, ii gasesti si pe ei acolo. Le intinzi mana si mergeti impreuna, cand va impiedicati soarele straluceste mai tare.
Albastrul din ochii lui Iosif se intalneste cu cafeniul din privirea ta si incerci sa razbati dincolo de cristalin. Face litere mari, tremurate, cu mana stanga, o sa puna cateva dintre liniile de acum in desenele lui albastre de mai tarziu, in irisul lui se vad contururile nuantele hotararea pasiunea ce vor sa vina.
Vreau sa fiu batrana, se aude in mansarda. Corp mic intins, privire laterala.Vezi, Iulia are nevoie de afectiune, de abia atunci o sa poata sa priveasca si sa mearga drept.
Te dezbraci de piele, ca de o coaja in ale carei pliuri sunt atingeri, amprente de carne, ramane in urma un sarpe indiferent si dispretuitor. Scriitura si degete mici : in spatiul bratelor, conturul copilului se confunda cu muchiile cartilor. Povara pe care o simti inlocuieste golul cu alt gol, granita dintre ele devine palpabila si taie. Fire incandescente leaga corpurile, sufletele sunt unite de fluxuri de lumina si memorie. Harul naste spatiul dintre doi oameni si-l umple. Unde se duce apa care iese din om?
E adevarat, culoarea vindeca, dar copacii nu-si mai recunosc prelungirile si le leapada, pamantul creste si se umple si tace impreuna cu tine. Cer inchis, mare intunecata, albastru nocturn. Din centrul apei il vezi cum se arunca spre strafunduri, vezi urma pe care o lasa in aer corpul lui descendent. Nu i-au gasit decat mainile si o pana rara.
Sambata mortilor cu ciocanitoare si ceata. Copac rosu, timp netrait, frig gri. Lumanarile se infig in nisipul greu prin apa clara in care plutesc bucati de ceara topita. Sunt doar niste numere dar Dumnezeu stie sa recunoasca sufletele pe care sunt trimise sa le lumineze. Forme de flacara si amintire. Iti lipesti fruntea de marginea de metal a cutiei cu suflete care traiesc in apa de ceara si lumina si celelalte inceteaza. In spatele tau, cineva ii da bani sfantului Anton. In tramvai, un om are in mana o foarfeca rupta. Una dintre Parce zambeste langa el. Preotul isi imparte tainul de post cu un caine, amandoi sunt in negru si tac.
Ai visat muzica si ploaie. Sub pietre sunt ascunse colturi de noapte legate cu fire de timp si cuvinte cazute. Traiesti linii, poate fragmente de cerc, traiectorii trecute, paralele, inchipuite. Pe spate, aripile se imbina intr-o bara verticala batuta in cuie atarnate de bolta. Notele prind corp si te iau de mana in timp ce profilul pupilei asculta.
Campul decolorat miroase a fum de frunze invechite, ardere in om. Material de ceata, toate sunt facute din amestec de apa si aer: copaci, pasari, case, ceilalti, tu. Vise vechi. Cuvinte inghitite. Cand te doare, rupe cuvinte dintr-o carte si panseaza-te si apoi asculta.
Cand iarna se naşte în noaptea de Sf. Andrei se deschid cerurile deasupra fiecaruia. Trebuie sa-ti pui un dor si sa ai grija de el pana se transforma, impreuna cu tine, in stea. Poate ai noroc si ajungeti amandoi in vesnicie. Cine asculta ce zic animalele moare. Boabele de grau prind viata iar tu umpli o strachina cu apa, a doua zi de dimineata numeri picaturile, faci un colac din paine dospita, iar apa din fantana se tulbura la lumina luminarii.
Aleea Alexandru 