Pentru septembrie
Imi place noaptea, culoarea lucrurilor, gradele de intuneric ale cerului, mirosul de liniste, o bucata de baton cu mac pe gard, libertatea iluzorie, incremenirea. As vrea sa fiu mai inalta ca sa vad mai bine noaptea.
Spatiu nocturn: se aude o cioara de toamna. Cheama sau alunga? Poti sa vezi, cu privirea intoarsa, fiintele-stea gasite printre crengi sau zarite printre ganduri.
Dar eu vreau sa-ti dau! Femeia sta aproape ingenuncheata langa batrana, intre ele este o legatura de patrunjel si niste busuioc, gajul apropierii si pretextul rascumpararii. O poveste cu oameni de la inceput pe un carton asternut direct pe asfalt, dimineata la 8.
Sa-ti tii parul asa, spune, prinde coada impletita cu o mana de 3 ani, si o aduce in fata.
I like your hair.
Frunze de hartie uscata si scorojita zgarie asfaltul cald. De ce ai luat-o pe strada asta? Uite, daca te uiti printre frunze, o sa vezi niste cuvinte cazute, au alunecat din tine in timp ce alergai acasa. De ce acum? Calci pe scanteile dintre pietrele cubice, aerul devine gros si plin, simti pe brate fire calde de timp, incerci sa le atingi, sa le indepartezi dar ele nu pot pleca decat o data cu tine. In schimb, daca treci suficient de aproape de frunze si le lasi sa te atinga cu varfurile lor blande, o sa poti sa le intelegi dorintele. Sa-ti alegi durerea asa cum alegi cartea in timp ce iti plimbi degetele si gandurile pe cotor. Calci pe cuvinte, te uiti in jos, ele se innegresc si iti raman lipite de oasele calcaielor si ale palmelor ca niste stigmate ale rostirii. Ce inseamna culori?
Cateodata mangai spicele si visezi perle, si atunci cauti in tine nodurile legate si atingerile care iti atarna de degete sau iti raman in spatele umerilor asteptand intoarcerea, o imbratisare inalta ca o rupere de miez. Sunt cuvinte care transforma spatiul, materia, sunt fire din tine care se aprind sub miros crud de castane strivite.
Unde se duc cuvintele lor dupa ce sunt eliberate de trup: se rotesc in jurul cladirilor, mucegaiesc, se sparg, ingheata, lovesc, vindeca, inalta si apoi dispar fara urma. De obicei se ascund printre firele de nisip, in jurul irisului sau in radacinile copacilor, daca reusesti sa vezi dincolo.
Un baiat sta pe banca si citeste o carte. Tine ochii inchisi ca sa vada mai bine umbrele. Prin vinele lui curg cuvinte rosii, gandurile s-au osificat si scot sunete interioare. Langa el, copacul se reflecta in fragmente de oglinda. Mai e putin si se intuneca de toamna. In alt timp, un baietel invata sa mearga pe bicicleta cu tatal lui. E fericit. Asfaltul e apa cenusie cu irizatii de bitum din jurul unei biserici rotunde strajuite de castani in sacrificiu.
Aleea Alexandru 