De august

De august

Daca soarele arde pielea si o indeparteaza, odata cu ea se sterg, se estompeaza si atingerile, si amprentele lasate de ceilalti,  fiorii de rece si de cald, asteptarile se indulcesc sau se aspresc. Dor marunt, dor adanc si aspru in vise renascute.

Ce-ar fi daca timpul oamenilor s-ar  masura in ani-vara, in marea privita si in lumina traita, si nu doar in iubiri insusite?

S-a terminat vara, trebuie sa mai astepti un an, oricum nu mai sunt bilete. S-a terminat si marea, pescarusii stiau, de aceea tipa si fug. S-au speriat de valuri sau de rasul stancilor.

Ele sunt acolo, in tine si in mine, in ochi, in dor, in ridurile din jurul gurii, in oasele umerilor. Atingi lucrurile-pietre si degetele-valuri iti ating oamenii. E marea dinauntru, apa din spatele ochilor. E momentul cand fibrele capata gust sarat de dor, cand inchizi ochii si intorci palmele in sus. De incheieturi iti atarna bucati de gheata legate cu fire de ata neagra. Encore un instant de bonheur…

Incerci sa te obisnuiesti cu noaptea, sa intelegi intunericul, sa ti-l asumi. Sa accepti umbrele, ca sa nu te mai lasi fascinat de ele, sa le pastrezi doar conturul in tine.

Hartia semitransparenta atarna lasand sa se vada portiuni de sticla pictata, sali stranii cu lucrari bandajate si parchet negru. Pe cine cautati? Pe Fecioara Maria. Al treilea rand de jos, trebuie sa aducem o scara, Raiul e mai jos decat credeam.

Langa statuia care crede ca poate sa zboare sta o cruce lata de lemn. Si ea intelege ca trebuie sa se lepede de zbor ca sa poata sa se inalte. Un baiat zambeste intr-o masina. Cat de sus?