Numărătoare

Trei copaci şi două păsări,

O pasăre şi patru copaci,

Împarte aripile să ajungă pentru toţi,

Câte o aripă pentru fiecare coastă,

Salcie arsă.

Mergi în acelaşi timp

Cu alţi oameni care nu ştiu

Că în timp ce se nasc

Sau mor alte corpuri,

Ei continuă să numere pescăruşii

Care trec câte doi, câte trei

Deasupra oraşelor şi mărilor lor

Interioare, calde sau reci

Incompatibile în fapt.

Priviri care se înalţă,

Suflete care cad,

Aripi care se rasucesc,

Ochi care nu se mai întorc.

Numără acum invers

Firele minuscule de nisip

Care alunecă din ce în ce mai repede

Se răzgândesc o clipă şi trec.

 

Advertisements

The colour of flight

Are you trying to tell me something?

I can see it in the angle of your flight

The inner movement of your heart

Makes it clear

Beyond a shadow of a doubt.

The guilty colour of your eyes sways

As enchanted spheres are moving by

The laurel leaves of victory whisper

Out of sight, not of mind.

Between us always

The pangs of conscience,

The sufferings we’ll leave behind.

Astazi ne despartim (Stefan Augustin Doinas)

Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: – Aşa trebuie să fie …
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.

Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.

Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău …

Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul …

Daca vrei sa nu te mai intorci (Ana Blandiana)

Dacă vrei să nu te mai întorci
Fereşte-te de mătrăgună –
Ea-mi fură seara glasul
Şi plânge cu el
Din urmele tălpilor tale;
Dacă vrei să mă uiţi
Ascunde-te de lună –
Îţi va aminti
Cum am mers prin lumina ei
Cu picioarele goale;
Dacă vrei să pleci
Ascunde-te de ploaie,
Fereşte-te de ninsoare,
Dacă vrei să mă uiţi
Nu te apropia de mare,
Înconjură marea,
Nu te-arăta sub zborul păsărilor,
Fugi
De sălciile cu pletele prelungi,
Până vei găsi locul unde te
Aşteaptă uitarea
De tot ce-i viu ascunde-te.
O, dar dacă vrei să pleci
Dacă vrei să mă uiţi,
Nu încerca să mori,
Mai ales nu încerca să mori –
Ştiu să cobor ca într-o fântână
Prin flori…

Pasăre (Nichita Stănescu)

Eu o iubesc, dar ea nu ştie;
mult prea copil, mult prea copilărie
rezidă-n trupul ei de lapte
şi in frumoasa cifră şapte
şi in frumosul brad ninsos
şi-n mult prea albul, tandrul os,
şi in prea multa reverie
care mi-a dat-o astăzi mie.

Eu dorm, visez un bot de cal,
un trup suindu-se aval
şi nu vreau să mă mai trezesc
nici pământesc şi nici ceresc.

Ah, lasă-mă, ah, lasă-ne
să fim o pasăre.